Groapa imundă

Pervazul liniștit în miez de noapte îmi este singur sprijin. Privesc gânditor troienele reci de afară şi frigul mi se furişează pe sub piele. Totul este atât de nou, de rece, de necunoscut. Nu simt nimic, nicio apropiere, niciun fior al memoriei, doar amintirea zilei de ieri când era să mă muşte un câine lângă o scară de bloc. Cimitirul este ascuns sub troiene grele şi totul este tăcere. Spiritul sărbătorilor se furişează ca un spiriduş pus pe şotii peste străzi şi peste case, în suflete, în zâmbete, printre riduri, dincolo de cearcăne în oasele obosite şi pentru prima oară îl simt fără a îi simţi căldura. Brăduţul mic şi artificial şade tăcut şi rece într-un colţ de cameră împovărat cu globuri catifelate albastre, roşii, albe şi cu o fâşie de beteală ce îi dă o strălucire obosită. (…)

Douăzeci de ani au trecut de când am devenit o naţiune liberă. Douăzeci de ani de Coca-Cola, Internet şi manele. De sub ruinele din centrul istoric s-a ridicat o nouă cultură, un nou trend. România a prins gustul brandingului, a afacerilor, oamenii au început să fie expuşi la lucruri de care înainte doar auziseră sau la care aveau acces doar un grup select de oameni. Pachetele de Kent şi sticlele de Pepsi au devenit comodităţi, banalităţi, componente obişnuite ale vieţii de zi cu zi. Am dat mâna cu occidentul şi am luat contact cu o cultură totalmente nouă. O cultură capitalistă, a cererii şi a ofertei, a diversităţii serviciilor şi produselor, o cultură a alternativelor şi a libertăţii de alegere, precum şi a micilor afacerişti. (…)

Era o zi mohorâtă de noiembrie atunci când actorul s-a urcat pe scenă şi a făcut un semn de tăcere către spectatori. Murmurul asistenţei a tăcut subit şi toţi ochii s-au îndreptat către el. Cu lacrimi în ochi, actorul îi privea, ar fi vrut să spună ceva, dar emoţia părea să îi fi tăiat glasul. Un nod i se puse în gât, iar spectatorii se uitau într-o tăcere mormântală. Subit cortina a căzut roşie, mare şi grea peste scena amfiteatrului cu un zdrăngănit metalic ce a străbătut sala ca o undă tăioasă. Audienţa amuţise. Actorul… nu era nicăieri de găsit. În spatele cortinei s-a trezit de unul singur în întuneric, spectatorii undeva departe. Spectacolul s-a terminat…

Gheorghe Dinică a fost un pilon de susţinere al teatrului şi cinematografiei româneşti pentru mai bine de jumătate de secol, un actor atât de versatil, atât de pasionat şi atât de talentat încât a scris istorie. A fost întotdeauna un maestru al rolurilor de antierou, de personaj negativ care i-au ieşit întotdeauna de minune, dar si pentru întruchiparea atâtor personaje literare, iar filmografia lui numără aproape o sută de filme în fiecare lăsând o fărâmă din măreţia sa actoricească. Odată cu el, filmul românesc a pierdut o valoare adevărată, un talent desăvârşit. Gheorghe Dinică trăieşte în continuare prin Paraipan, Lăscărică, Nae Gheorghidiu din Patul lui Procust al lui Camil Petrescu, Georges din Gaiţele lui Kiriţescu, Pavel Puiuţ din Filantropica sau Mache Puzderie din Crucea de Piatră, Cadâr din Tache, Ianche şi Cadâr şi prin atâtea alte personaje cărora le-a dat viaţă, le-a dat dimensiune, le-a dat fler şi le-a dat caracter şi prin care şi-a câştigat un loc în rândul celor fără de moarte.

În unduiri graţioase zbura bucata de hârtie purtată de braţe nevăzute printre oameni, printre câini, peste maşini, printre copaci, aterizând liniştită pe o bucată de asfalt. O mână o ridică, şi doi ochi o priveau cu o vădită curiozitate, dar curând se trezi din nou pe stradă. Un câine veni şi o mirosi insistent după care îşi văzu de drumul lui. Sub duduitul picioarelor grăbite şi obosite, bucata de hârtie se ridica, zbura, se aşeza iarăşi, era călcată în picioare. Obosită şi târnosită îşi găsi locul la umbra unui pomişor, uşurată de a fi scăpat de forfota necontenită, de mizerie şi nepăsare. Singură şi fără de puteri îşi aştepta menirea, izbită de nepăsarea de o înconjura. (…)

Atunci când lumea nu mai înseamnă nimic, când este “totul sau nimic”, atunci când calci pe cadavre pentru a atinge scopul final… Singurul videoclip şi singura melodie, după părerea mea, în care Shirley Manson străluceşte cu adevărat, posedând o frumuseţe diabolică îmbrăcată într-o eleganţă meschină.

The World Is Not Enough - Garbage

I know how to hurt
I know how to heal
I know what to show
And what to conceal
I know when to talk
And I know when to touch
No one ever died from wanting too much

The world is not enough
But it is such a perfect place to start, my love
And if you’re strong enough
Together we can take the world apart, my love

People like us
Know how to survive
There’s no point in living
If you can’t feel the life
We know when to kiss
And we know when to kill
If we can’t have it all
Then nobody will

The world is not enough
But it is such a perfect place to start, my love
And if you’re strong enough
Together we can take the world apart, my love

I feel safe
I feel scared
I feel ready
And yet unprepared
The world is not enough
But it is such a perfect place to start, my love
And if you’re strong enough
Together we can take the world apart, my love

The world is not enough
The world is not enough
No Nowhere near enough,
The world is not enough.