Teroarea necunoscutului
by Alin Olaru on Oct.23, 2007, under Vechiul cufăr cu poveşti
Stau singur sub recele dureros al nopţii visurilor mele… Stau şi plâng şi mă întreb de ce am meritat eu asta… Cu ce am greşit, ce am spus ca să se petreaca cele ce s-au petrecut? Ce zid înalt s-a ridicat înaintea speranţelor mele şi le împiedică să păşească înspre realitate?
Din bătaia cadenţată a inimii înşelate de false idealuri acum a rămas doar un ecou… Un zgomot înăbuşit ce străpunge calmul adormirii simţurilor. Praful umed lâncezeşte sub greutatea stropilor de ploaie eliberatoare. Şi uitată într-un colţ întunecat, floarea albă a visării se ofileşte, iar petalele sale negre de sete, şifonate şi uscate se pleacă îndoliate peste marmura rece a uitării.
Iar capul meu lipit de geamul ud şi rece, ca o umbră a sufletului meu gol şi despuiat de orice fel de simţire, se zbate ritmic în aceeaşi baie sângerie a eternului necunoscut… De ce?
October 25th, 2007 la ora 12:16
pentru tine are, sigur, valoare – iar chestiile spuse acolo sunt, intr-adevar, traite, se simte asta. dar pentru altcineva, sa zicem eu, care am nimerit aici din intamplare, stii cum e: stilul e un turn off
succes.
October 25th, 2007 la ora 00:05
Acest articol a fost scris în urma unei întâmplări nefericite în viaţa mea şi a fost izvorât din trăirile mele în acel moment, trăiri de dezorientare, disperare şi deziluzie. Pentru că am postat-o aşa cum mi-a dictat inima în acel moment, fără să o cizelez ulterior, poate să fie un pic exagerată din disperarea momentului. Dar probabil are mai multă valoare aşa, decât dacă aş fi prelucrat-o, cel puţin pentru mine personal şi pentru cine ştie despre ce e vorba.
October 24th, 2007 la ora 23:55
groaznic de pretios, sorry.
October 24th, 2007 la ora 22:38
Sunt unele idealuri, vise pt care merita sa mori, insa sunt altele pe care trebuie sa le lasi pe ele sa moara.