Groapa imundă

"Avem Timp" – Octavian Paler

by Alin Olaru on Nov.30, 2007, under Poezie

Avem timp pentru toate nimicurile în viaţă, avem timp să facem şi să desfacem legături, să deschidem răni, dar nu avem timp să trăim şi noi un sentiment pur şi frumos. O lume în continuă mişcare şi un ritm al vieţii alert ne-a răpit capacitatea de a ne bucura de acele momente care contează cu adevărat, de a arăta cu adevărat că putem şi iubi.

Avem timp – Octavian Paler

Avem timp
avem timp pentru toate. Să dormim
să alergăm în dreapta şi în stânga
să regretăm ce-am greşit şi să greşim din nou
să-i judecam pe alţii şi să ne absolvim pe noi înşine
avem timp să citim şi să scriem
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris
avem timp să facem proiecte şi să nu le respectăm
avem timp să ne facem iluzii
şi să răscolim prin cenuşa lor mai târziu
avem timp pentru ambiţii şi boli
sa învinovăţim destinul şi amănuntele
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare
avem timp să ne-alungăm întrebările
să amânăm răspunsurile
avem timp să sfărâmăm un vis şi să-l reinventăm
avem timp să ne facem prieteni şi să-i pierdem
avem timp să primim lectii şi să le uitam după aceea
avem timp să primim daruri şi să nu le înţelegem
avem timp pentru toate
nu e timp pentru puţină tandreţe
cand să facem şi asta, murim.

Share and Enjoy:
  • Print
  • email
  • Twitter
  • Facebook
  • Google Bookmarks

2 Comments for this entry

Leave a Reply

Powered by WP Hashcash



Căutare

Folosiţi formularul următor pentru a căuta: