Groapa imundă

Pufii plutesc în aer într-un dans mirific, avatarii primăverii. Se ridică purtaÅ£i pe aripi nevăzute către orizonturi nebănuite, privesc soarele în ochi, se minunează în faÅ£a măreÅ£iei sale ÅŸi se pleacă conÅŸtienÅ£i de propria nimicnicie în faÅ£a forÅ£elor supreme ale universului. Åži iarăşi se ridică… Se învârt în piruete necontrolate, artistice, silfide, cu graÅ£ia unei balerine… Mii ÅŸi mii se contopesc într-o perdea albă, mirobolantă, plutind peste copaci ÅŸi blocuri, oameni, pietre ÅŸi asfalturi, parcă voind să erupă într-o simfonie surdă a venirii primăverii.

(…)

Timpul îşi aÅŸterne negura peste tot ceea ce este uman. Se chinuie, încearcă să împovăreze tot ceea ce crede că poate fi trecător. Tot ceea ce crede că poate pierde în negura nimicului. Dar sunt unele lucruri care nu se confundă cu ceaÅ£a trecutului ÅŸi oricât de mult s-ar aÅŸterne noianul alb al zăpezilor uitării, vor rămâne întotdeauna ape limpezi, de neîngheÅ£at de frigul nepăsării, ape în care ne vom uita ÅŸi unde vom recunoaÅŸte feÅ£e dragi privindu-ne înapoi cu ochi înlăcrimaÅ£i, gândindu-se la amintiri de neuitat. Niciodată nu voi uita acele vremuri în care ne credeam nemuritori, în care totul era posibil, iar viitorul părea doar un gând îndepărtat, acele vremuri în care nimeni si nimic nu ne putea opri… Noi întotdeauna vom fi campionii, noi mereu vom fi cei învingători, pentru că prietenia noastră a rezistat ÅŸi va rezista testului timpului! Åži atât cât noi vom respira, cât privirile noastre se vor întâlni, cât mâinile noaste vor putea sta strânse într-o mărturie implacabilă a legăturii noastre, mereu vom fi deasupra efemerităţii, deasupra timpului ÅŸi vom fi ceea ce alÅ£ii n-au reuÅŸit!

We Are The Champions – Queen

I’ve paid my dues -
Time after time -
I’ve done my sentence
But committed no crime -
And bad mistakes
I’ve made a few
I’ve had my share of sand kicked in my face -
But I’ve come through

We are the champions – my friends
And we’ll keep on fighting – ’till the end -
We are the champions -
We are the champions
No time for losers
cause we are the champions – of the world -

I’ve taken my bows
And my curtain calls -
You brought me fame and fortune and everything that goes with it -
I thank you all -

But it’s been no bed of roses
No pleasure cruise -
I consider it a challenge before the whole human race -
And I ain’t gonna lose -

We are the champions – my friends
And we’ll keep on fighting – ’till the end -
We are the champions -
We are the champions
No time for losers
cause we are the champions – of the world -

Un film celebru spunea odată că viaÅ£a este precum o cutie cu bomboane de ciocolată… Niciodată nu ÅŸtii ce vei nimeri. Dar vremea cutiilor cu bomboane-surpriză a apus demult. Stii foarte bine că dacă ai cumpărat cutia cu bomboane amărui, doar de acelea vei avea parte… Ocazional cu mici pauze dulci, probabil erori la calcule ÅŸi gramaje.

(…)

No comment… Tot ceea ce a putut fi spus s-a spus, tot ceea ce ar fi trebuit să fie frumos n-a mai fost să fie… Un ultim gând în faÅ£a iremediabilului final…

Time To Say Goodbye - Andrea Bocelli & Sarah Brightman

Quando sono solo
Sogno allorizzonte
E mancan le parole
Si lo so che non c? luce
In una stanza
Quando manca il sole
Se non ci sei tu con me, con me.
Su le finestre
Mostra a tutti il mio cuore
Che hai acceso
Chiudi dentro me
La luce che
Hai incontrato per strada

Time to say goodbye
Paesi che non ho mai
Veduto e vissuto con te
Adesso si li vivro.
Con te partiro
Su navi per mari
Che io lo so
No no non esistono piu
It’s time to say goodbye.

Quando sei lontana
Sogno allorizzonte
E mancan le parole
E io si lo so
Che sei con me con me
Tu mia luna tu sei qui con me
Mio sole tu sei qui con me
Con me con me con me

Time to say goodbye
Paesi che non ho mai
Veduto e vissuto con te
Adesso si li vivro.
Con te partiro
Su navi per mari
Che io lo so
No no non esistono piu
Con te io li rivivro.
Con te partiro
Su navi per mari
Che io lo so
No no non esistono piu
Con te io li rivivro.
Con te partiro
Io con te.

Aud un clinchet depărtat, ca târâtul obosit al unor lanţuri grele şi masive pe o podea rece de beton. E Timpul care îşi urmează calea prin coridorul drept şi strâmt al tenebrelor istoriei. Este palid de atâta mers, ca o fantomă, o umbră fadă a unui om ce a fost. Nu ştie a se opri pentru că nu are pentru cine, nu ştie să privească înapoi pentru că nu are loc a-şi înturna privirea, nu ştie a păşi cu spatele deoarece în urma lui fiecare uşă se închide cu un zdrăngănit metalic şi asurzitor. Şi nu-i rămâne decât a merge înainte, cătând cu mari speranţe către acea luminiţă de la capăt care se tot îndepărtează parcă sfidându-l în cea mai grosolană manieră.

Mă opresc în faÅ£a unei mese în formă de semicerc, verde ÅŸi frumos ornată cu linii ÅŸi marcaje. Dau “Bună ziua!” discret ÅŸi mă aÅŸez. ÃŽn faÅ£a mea, dealerul cu privirea rece, impasibilă ÅŸi inexpresivă, dar cu un uÅŸor zâmbet amabil. Freacă nerăbdător cu degetele pachetul de cărÅ£i parcă m-ar sili să îi dau drumul mai repede. Arunc două jetoane în joc ÅŸi-i spun sec să demareze. Amestecă nervos pachetul ÅŸi trage o carte. Mi-o aÅŸterne în faţă, frumos aliniată la marcajul ei.

(…)