Groapa imundă

*** – Magda Isanos

O carte-mi ţine-ades tovărăşie
Şi-a mai rămas pe rândurile ei,
Ca pulberea de soare străvezie,
Lumina unui gând din ochii tăi.

Stau astfel vremea fără s-o mai număr;
Mă-nşală visul bun şi mă gândesc
Că-mi urmăreşti lectura peste umăr,
Şi, dacă taci, e pentru că citesc.

I ricordi del cuore – Amedeo Minghi

Voi,
Speranze che sperai,
Sorrisi e pianti miei,
Promesse di allegria
E sogni in cui volai
ed il primo spietato amor mio,
Siete per me
Perduti e persi mai.
Mi appassionai di voi,
Su di voi giurai
e mi ci tormentai.
Sembra niente ma il cuore era il mio
Poi c’eri tu…
Vento soffierà,
La pioggia pioverà
La nebbia velerà,
Il sole picchierà.
Ma i ricordi non passano mai,
stanno con noi,
eccoli qui
Ma che buoni quei baci tra noi,
Forse tu non vuoi smettere mai,
Per vederti mi bastano
Gli occhi lucidi.
Se ti piace e se ancora tu vuoi
Nel ricordo anche senza di noi
Tutto torna possibile,
Anche tu sei qui,
Qui nel cuore mio,
Ma i ricordi non passano mai,
stanno con noi,
Sono molto più forti di noi,
più vivi…

Drumul este lung È™i gol, pustiu È™i întunecat. Pe lângă salcâmi înfloriÈ›i umblăm iar, nu îndrăznim să ne privim, ne ascundem suferinÈ›a în spatele unor zâmbete forÈ›ate, al unor glume fade, ale unor încercări disperate È™i lipsite de subtilitate de a aduce înapoi tot ce a fost, de a împlini ce ar fi trebuit să fie. Pentru ce să ne înfundăm suferinÈ›a È™i să ne ascundem în spatele unor regrete? Oare chiar Ea, iubirea, nu poate învinge peste tot ceea ce este uman È™i efemer? Oare chiar Ea nu poate aduce înapoi visul unei nopÈ›i de iarnă ce zace trist, uitat într-un ungher, printre mormane de imagini, melodii, priviri, atingeri, amintiri.

Mi-e dor… Mi-e dor să trec din nou pe lângă salcâmii înfloriÈ›i È™i să simt adierea caldă a parfumului tău. Mi-e dor să retrăiesc clipe de neuitat, să mă pierd din nou într-o privire caldă, iubitoare, să simt atingerea caldă a mâinii tale, să ma simt iarăÈ™i ca într-un basm nemuritor fără de început È™i fără de sfârÈ™it. Mi-e dor să te am din nou aproape, să-È›i simt îmbrăÈ›iÈ™area temătoare în faÈ›a unui univers nou È™i de neînÈ›eles, să simt tremurul vibrant al inimilor ce bat… una pentru cealaltă…

Și din tot apoi rămâne doar regretul, rămâne doar durerea la gândul că am fi putut fi mult mai mult. Dar timpul, el în trecerea lui grăbită prin ungherele nebănuite-ale simÈ›irii. El este dispus să mai dea o È™ansă tuturor celor care s-au pierdut pe drum. ÃŽn viaÈ›ă nu există paÈ™i greÈ™iÈ›i, doar paÈ™i atenÈ›i spre fericire È™i niciodată nimic nu e pierdut. Mereu este ceva acolo… aÈ™teptând un semn… O boare, sau o adiere de speranÈ›ă, o calmă sărutare sub adăpostul nopÈ›ii luminate doar de fiorul cald al celei mari iubiri.