Groapa imundă

Romanţă fără muzică – Ion Minulescu

Că ne iubim – ÅŸi-o ÅŸtie lumea toată -
E-adevărat ;
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ÅŸtim,
Nici lumea nu va ÅŸti…
Åži nu va ÅŸti-o, poate, niciodată…

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

Ne-am cunoscut în Å£ara-n care-alt’dată
Manon Lescaut iubi pe Des Grieux,
Într-un amurg de toamnă, orchestrată
ÃŽn violet,
ÃŽn alb,
ÃŽn roz
Åži-n bleu.

Şi ne-am iubit întâia oară-n parcul
În care Nimfele de marmură privesc,
Cu ochii-ntrebători, către peluza
Pe care-un Zeu îşi pregăteşte arcul,
Să-ÅŸi bată joc de cei ce-l ocolesc…

Åži ne-am iubit!…
Å¢i-aduci aminte?…
Bluza -
Ah!… Bluza ta pe sânu-Å£i decoltat
Părea un peplum de mătase, sfâşiat
Pe sânul unei Venere ce moare!…

Şi ne-am iubit cu-atâta nebunie,
Că statuile albe ne-au privit
Cu ochi geloÅŸi,
Iar zeul a-mpietrit
ÃŽn mână cu-o săgeată-otrăvitoare!…
Åži ne-am iubit,
Şi-azi toată lumea ştie
Că ne iubim…
Dar cât ne vom iubi
Nici noi nu ÅŸtim,
Nici lumea nu va ÅŸti!…

Lucruri obiÅŸnuite… Lucruri banale… Laura a avut inspiraÅ£ia de a spune atât de multe într-un articol aparent atât de banal. Voi încerca să îi dau o replică, de fapt mai mult o paralelă. Un mic top 5 al lucrurilor care îmi aduc fericirea în viaţă ÅŸi al lucrurilor care îmi provoacă dispreÅ£… (…)

Unde se duc anii, unde se duc tinereţile, unde se pierd momentele din viaţa noastră înainte de a deveni amintiri.

RomanÅ£a tinereÅ£ii – Ion Minulescu

Necunoscuta care se vindea
N-a vrut să-mi spună-n prima zi cine era,
Dar fiindcă ea aflase cine sunt -
Poetul poreclit “Fluieră-vânt” -
Şi fiindcă mă ruga stăruitor
Să-i fiu şi eu, din când în când, cumpărător,
Sinceritatea ei m-a-nduioÅŸat
Şi-n cadrul preţului fixat -
Un preţ absurd,
Ridicul
Åži meschin,
Cu care-aş fi băut un kilogram de vin -
M-am îmbătat de gura ei
Åži-am adormit
Pe laurii idilelor lui Teocrit…

Dar vai!…
Necunoscuta se vindea
Nu numai mie, dar ÅŸi altora!…
Åži-azi un ciocoi,
Iar mâine un calic
O cumpărau la fel – mai pe nimic -
Căci ea – flămândă veÅŸnic – se grăbea
Să-ÅŸi vândă gura dulce ca la tarapana!…

Eu singur doar nu m-am sfiit să-i spun
Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun -
Dar cum îi luase mintea Dumnezeu,
Necunoscuta s-a spălat pe mâini cu preÅ£ul meu…
Åži-atunci -
De teamă să n-o bat,
Sau s-o ucid
Åži s-o ascund sub pat -
Deşi-o iubeam, am renunţat la ea
Åži n-am mai vrut să ÅŸtiu cine era!…

Dar într-o zi cu ploaie şi cu vânt,
Necunoscuta care se vindea,
S-a dat la fund
Åži-a dispărut…
Şi nimeni n-a mai întrebat de ea
De când intrase, parcă, în pământ,
Cu numele-i mereu necunoscut…

Åži totuÅŸi, Eu
Am întâlnit-o iar,
Dar nu ca altădată, pe trotuar,
La cafenea,
Sau în tramvai…
Am regăsit-o-n ziua de-ntâi de mai,
Ascunsă de un sfert de veac într-un sertar,
ÃŽn care sta de veghe cuminte,
Åži-aÅŸtepta
O zi să-mi mai aduc aminte ÅŸi de ea!…

Dar ce păcat
Că regăsirea ei m-a-ndurerat…
Şi-n loc s-o mai sărut -
Cum aÅŸ fi vrut -
Am început să plâng cu-adevărat!…

Necunoscuta care se vindea
De data asta, nu mai era Ea -
Era doar vechea ei forografie,
Pe care mi-o dăduse numai mie!…

Åži-acum,
Cred c-aţi ghicit cine era
Necunoscuta care se vindea…
Era chiar tinereÅ£ea mea!…

ÃŽl prind de mânecă ÅŸi îl invit să ia un loc la masa mea. Mă uit la ochii lui care ma privesc nedumeriÅ£i si-i spun: “Ia un loc ÅŸi ascultă o poveste.” ÃŽl văd că este în continuare consternat, asa că decid să mă justific ÅŸi continui: “Este o poveste simplă. Despre visuri, vise, despre tinereÅ£e, amintiri, despre puterea impresiei, despre lucruri care rămân cu tine o viaţă întreagă!” ÃŽi comand o băutură ÅŸi continui… (…)