Groapa imundă

Este păcat să stau cu spatele la un apus de soare deasupra mării liniştite. Este păcat să închizi ochii ca să nu vezi cerul scăldat într-un roşu ireal, să nu vezi soarele cum se coboară dincolo de o linie imaginară doar pentru a se ridica peste o alta, este păcat să nu sorbi din priviri valurile molcome şi plictisite ale mării îmbăiate în lumina muribundă a unei alte zile pe sfârşit.

Este păcat să întâmpini bucuriile cu lacrimi. Este păcat să închizi ochii ca să nu vezi râsetul altora, ca să nu realizezi bătăile crescânde ale propriei inimi, ca să te închizi în tine şi să-ţi spui că supărarea ta a înghiţit orice urmă de zâmbet, ca să nu vezi joaca veselă celor inocenţi ce nu cunosc păcatul.

Este păcat să nu te bucuri de ceea ce creezi. Este păcat să închizi ochii ca să nu vezi coloana infinitului ce tocmai ai înălţat-o, ca să îţi spui că sentimentul de nemulţumire şi spiritul schimbării acaparează şi înghite orice urmă de mândrie, ca să nu vezi schelele pe care ai trudit cu atâta sârg pentru a înălţa un monument al propriei creativităţi.

Este păcat să nu îţi foloseşti toate puterile. Este păcat să închizi ochii ca să nu vezi că poţi muta un munte, ca să îţi spui că nu eşti capabil a ridica un sac cu cărămidă, ca să nu conştientizezi că ai fost înzestrat cu mult mai mult decât te lasă propriile complexe să vezi.

Este păcat să îţi baţi joc de tot ce ţi se oferă, de toate frumuseţile din jurul tău, de fericirile vieţii, de puterile cu care te-ai născut, pe care alţii te-au ajutat să le creşti şi în care nu mai ai încredere. Este păcat să închizi ochii, iar orice păcat se pedepseşte.

Cineva mi-a dat odată această melodie. Am asociat-o cu trăiri înalte şi aspiraţii, acum o asociez cu amintiri dureroase şi refulări interioare. Dar este o melodie drăguţă aşa că am zis că îşi merită locul aici pe blog.

My Story – Sopho Khalvashi

I’ll dream of tales and rhymes
In visionary dream
This precious moment of my life
Holds me excited

I will fly away
To reach the heights I’ve ever dreamed
Beneath the sun
No sense of time and space

Anticipation of your light
Holds me excited

Ground containing lakes
I’m near the haze of pouring light
I feel embraced

Sailin’ through my story
Sharin’ my history
Sailin’ through my story
Sharin’ my history

Sailin’ through my story
Sharin’ my history
Sailin’ through my story
Sharin’ my history

This precious moment of my life
Holds me excited
The meditation of my dreams
Holds me delighted

I will fly away
To reach the heights I’ve ever dreamed
Beneath the sun

Sailin’ through my story
Sharin’ my history
Sailin’ through my story
Sharin’ my history

Sailin’ through my story
Sharin’ my history

Pur ÅŸi simplu… nu am somn. Stau în faÅ£a unui monitor ÅŸi privesc orele cum se scurg. Mă uit pierdut la un sitcom banal, distractiv, dar cu nimic ieÅŸit din comun. AceleaÅŸi ÅŸi aceleaÅŸi poante tipic-americane, răsuflate ÅŸi acelaÅŸi aer de prietenie eternă a unor oameni care împart acelaÅŸi apartament mai mult de 90% din timp. Dar dincolo de toate astea, atenÅ£ia îmi este uÅŸor absorbită de alte lucruri.

Visez… De fapt, mai degrabă, aÅŸ putea spune că reflect asupra unor posibilităţi, procesez anumite întâmplări, anumite experienÅ£e recente, îmi pun la îndoială puterea ÅŸi capacitatea de a lua deciziile corecte în viaţă. Mă macină ÅŸi nu pot să dorm. Oare chiar sunt omul care îmi doresc să fiu? Oare faptul că muncesc ÅŸi întreÅ£in ÅŸi o facultate îşi pun amprenta pe existenÅ£a mea? Oare am pretenÅ£ii mult prea ridicate pentru frageda mea vârstă? Oare…? Ce-ar fi dacă…? Poate dacă…?

Sunt atât de multe întrebări, atât de puÅ£ine răspunsuri… ÃŽmi storc creierul în căutarea unei chei către acea uşă magnifică încuiată a soluÅ£iilor pentru fericire. Nu ÅŸtiu pe cineva care să fi reuÅŸit a o descuia, dar mi-aÅŸ dori măcar odată să încerc.  AÅŸ vrea să aflu ce pot face ca să luminez un pic întunericul care mă învăluie. AÅŸ vrea să aflu de ce numai asupra mea se răsfrâng toate loviturile providenÅ£ei, de ce alÅ£ii zâmbesc în timp ce eu doar rânjesc cinic mimând o falsă bucurie.

Mi-ar fi plăcut să plec undeva, departe. Să mă deconectez de toÅ£i ÅŸi toate, să trag adânc în piept o gură de aer curat de munte sau să absorb prin toÅ£i porii un duÅŸ de raze de lumină solară privind pierdut peste linia unde marea întâlneÅŸte azurul. Mi-ar fi plăcut să simt un pic că trăiesc ÅŸi alte experienÅ£e decât examene ÅŸi deadline-uri, dar este prea târziu acum. Este luni dimineaţă, concediul s-a sfârÅŸit, iar eu mă pregătesc să plec la muncă… Pentru că asta este, aparent, ceea ce am ales în viaţă.

Trăiesc ÅŸi retrăiesc. ÃŽmi trasez linii unind puncte numerotate ca într-o carte cu jocuri de copii, căutând drumul cel mai scurt din punctul în care mă aflu până în următorul. Uneori mai ÅŸi ocolesc, ca să mai trag de timp. ÃŽmi place acest joc, nu mă grăbesc să termin desenul să văd ce se ascunde în spatelor punctelor aglomerate pe fila albă. Uneori mă întorc prin puncte mai vechi, mai mult din greÅŸeală ÅŸi totuÅŸi de obicei intenÅ£ionat. Pentru că aÅŸa vreau eu. Pentru că vreau să mai revizitez acele momente importante când am atins câte un punct cu număr rotund, sau acele momente în care am unit din greÅŸeală două puncte care nu erau consecutive. Mi-aÅŸ dori să pot ÅŸterge ÅŸi să îndrept greÅŸeala, să iasă la final un desen magnific, fără greÅŸeli, dar din păcate m-am apucat să îl completez cu pixul. (…)

Clipa aceea – Elena Liliana Popescu

Câteva cuvinte, ţi-ai spus,
doar câteva cuvinte, şi ai creat
o întreagă istorie, al cărei prezent
este deja ieri, aşa cum mâine
va fi doar trecutul aceluia
ce-l va lăsa în urmă, pierdut
pentru totdeauna…

Doar un cuvânt, îţi spui,
doar un cuvânt, şi te-apropii
în drumul tău de nebănuitul pas
spre necunoscut, fără să te sperii
de gândul acela care eşti şi nu eşti
tu, de clipa aceea în care poţi să fii
ÅŸi eÅŸti…