Groapa imundă

Este păcat să stau cu spatele la un apus de soare deasupra mării liniştite. Este păcat să închizi ochii ca să nu vezi cerul scăldat într-un roşu ireal, să nu vezi soarele cum se coboară dincolo de o linie imaginară doar pentru a se ridica peste o alta, este păcat să nu sorbi din priviri valurile molcome şi plictisite ale mării îmbăiate în lumina muribundă a unei alte zile pe sfârşit.

Este păcat să întâmpini bucuriile cu lacrimi. Este păcat să închizi ochii ca să nu vezi râsetul altora, ca să nu realizezi bătăile crescânde ale propriei inimi, ca să te închizi în tine şi să-ţi spui că supărarea ta a înghiţit orice urmă de zâmbet, ca să nu vezi joaca veselă celor inocenţi ce nu cunosc păcatul.

Este păcat să nu te bucuri de ceea ce creezi. Este păcat să închizi ochii ca să nu vezi coloana infinitului ce tocmai ai înălţat-o, ca să îţi spui că sentimentul de nemulţumire şi spiritul schimbării acaparează şi înghite orice urmă de mândrie, ca să nu vezi schelele pe care ai trudit cu atâta sârg pentru a înălţa un monument al propriei creativităţi.

Este păcat să nu îţi foloseşti toate puterile. Este păcat să închizi ochii ca să nu vezi că poţi muta un munte, ca să îţi spui că nu eşti capabil a ridica un sac cu cărămidă, ca să nu conştientizezi că ai fost înzestrat cu mult mai mult decât te lasă propriile complexe să vezi.

Este păcat să îţi baţi joc de tot ce ţi se oferă, de toate frumuseţile din jurul tău, de fericirile vieţii, de puterile cu care te-ai născut, pe care alţii te-au ajutat să le creşti şi în care nu mai ai încredere. Este păcat să închizi ochii, iar orice păcat se pedepseşte.