Groapa imundă

Nimeni nu îşi poate scăpa destinul. Cu toţii ne naştem, trăim, murim, dar un cântec frumos dăinuie întru eternitate, în amintirea generaţiilor care vin şi pleacă.

Mielul – ***

Un’ te duci tu, mielule?
Un’ te duci tu, mielule?
La păşune, domnule.
La păşune, domnule.
Ce să faci tu, mielule?
Ce să faci tu, mielule?
Să pasc iarbă, domnule.
Să pasc iarbă, domnule.
Cin’ te mână, mielule?
Cin’ te mână, mielule?
Ciobănaşul, domnule.
Ciobănaşul, domnule.
Ce asculţi tu, mielule?
Ce asculţi tu, mielule?
FluieraÅŸul, domnule.
FluieraÅŸul, domnule.
Ce se-aude, mielule?
Ce auzi tu, mielule?
Coasa-n iarbă, domnule.
Coasa-n iarbă, domnule.
Plângi de frică, mielule?
Plângi de frică, mielule?
Nu plâng , nu plâng, domnule
Nu plâng , nu plâng, domnule
Eu n-am lacrimi, domnule
Am corniţe, domnule.
Am corniţe, domnule.
Nu plângi, Nu plângi, mielule?
Nu plângi, Nu plângi, mielule?
Nu plâng, Nu plâng, domnule
Nu plâng, Nu plâng, domnule
Plâng ciobanii, domnule
Latră câinii, domnule.
Cin’ te taie, mielule?
Cin’ te taie, mielule?
Măcelarul, domnule.
Măcelarul, domnule.
Cin’ te mâncă, mielule?
Cin’ te mâncă, mielule?
Dumneavoastră, domnule
Dumneavoastră, domnule
Cine moare, mielule?
Cine moare, mielule?
Åži noi mieii, domnule
Åži voi domnii , domnule
Noi cu toţii, domnule.
Noi cu toţii, domnule.
Ce rămâne, mielule?
Ce rămâne, mielule?
Acest cântec, domnule.
Acest cântec, domnule…

… bunul simÅ£, demnitatea ÅŸi respectul de sine? Da, mă angajez într-un alt discurs dogmatic, probabil fără sens ÅŸi rost pentru că, din păcate, oricum nu va vindeca în vreun fel plaga din care sângerează orice urmă de nobleÅ£e a acestui popor. Sunt profund ÅŸocat de ceea ce văd în jurul meu, ÅŸi mulÅ£i mă vor acuza că fac pe moralistul, că sunt de modă veche ÅŸi că Å£in teorii mai idioate decât ale bunicii… Dar bunica ÅŸtia ea ce ÅŸtia când ne învăţa în timpuri de mult uitate să dăm “Bună ziua!”, “Te rog” ÅŸi “MulÅ£umesc”. Åžtia că doar aÅŸa ne vom feri de focul mistuitor al pierzaniei respectului de sine ÅŸi faţă de alÅ£ii ÅŸi a lipsei de perspectivă. (…)

Ce au în comun “Moartea domnului Lăzărescu”, jurământul lui Hipocrate ÅŸi discriminarea socială? Ideologic vorbind, cele întâmplate în filmul numit anterior, ar trebui să Å£ină de domeniul fanteziei, jurământul lui Hipocrate ar trebui să fie literă de lege pentru cei care decid că drumul lor în viaţă se supune ideii de a alina durerile, iar discriminarea socială nu ar trebui să existe într-o societate care se bate cu pumnul în piept că dă pe din-afară de liberalism. Din păcate lucrurile nu stau chiar aÅŸa… Filmul este cât se poate de realist, actual, redând perfect grotescul mentalităţii sistemului medical autohton, jurământul lui Hipocrate a devenit de mult doar o poezie recitată formal la intrarea în tagma doctorilor, iar discriminarea socială este în floare fix acolo unde ne-am aÅŸtepta mai puÅ£in. (…)

Ninsorile din gări – Vasile Åžeicaru

Mai ninge iar, iubito, ca în vis,
Pe când iubirea noastră n-a învins.

Refren:
De când ninge nu mai ştiu
De e iarnă sau târziu
ÃŽn tăcerea unui ceas…
Drumuri lungi în depărtări
Duc zăpezile prin gări.
Câte-n noi au mai rămas?

Vom încerca mereu, mereu să ne privim,
Dar nici în vis de-acum n-o să mai fim.

[Refren]

În ce destin de-acum noi vom păstra pe rând
Doar un bilet de tren al unui gând.

[Refren]

Dac-aş avea curaj, curajul să te-opresc
Åži să te-ntorc din drumul tău fïresc…

[Refren]

Amintirile mele, amintirile tale, amintirile noastre, amintirile lor, amintirile tuturor, poate undeva, de-a lungul poveÅŸtii lor ce se desfăşoară tacit în minÅ£ile noastre, se intersectează. Poate ne cunoaÅŸtem, poate ne-am cunoscut, poate eram prieteni în copilărie, iar acum trecem unul pe lângă celălalt pe stradă ÅŸi nici nu ne cunoaÅŸtem. Amintiri rămase în subconÅŸtient dar parcă desprinse din altă viaţă, din viaÅ£a ÅŸi experienÅ£a altora. Timpul trece peste praful micilor relaÅ£ii copilăreÅŸti, îşi pune piciorul în el, se joacă, ÅŸterge dâra ce-am lăsat-o ÅŸi trece mai departe fără a privi înapoi. (…)