Groapa imundă

Ce au în comun “Moartea domnului Lăzărescu”, jurământul lui Hipocrate şi discriminarea socială? Ideologic vorbind, cele întâmplate în filmul numit anterior, ar trebui să ţină de domeniul fanteziei, jurământul lui Hipocrate ar trebui să fie literă de lege pentru cei care decid că drumul lor în viaţă se supune ideii de a alina durerile, iar discriminarea socială nu ar trebui să existe într-o societate care se bate cu pumnul în piept că dă pe din-afară de liberalism. Din păcate lucrurile nu stau chiar aşa… Filmul este cât se poate de realist, actual, redând perfect grotescul mentalităţii sistemului medical autohton, jurământul lui Hipocrate a devenit de mult doar o poezie recitată formal la intrarea în tagma doctorilor, iar discriminarea socială este în floare fix acolo unde ne-am aştepta mai puţin.

Ce vreau eu să spun? Ziarul Curentul titra săptămăna trecută că “Ochiul unui medic valorează mai mult decât al unui muncitor la salubritate”. Dincolo de efectul şocant al titlului, aflăm că realitatea este şi mai sumbră. Colegiul Medicilor se pregăteşte să propună Ministerului Sănătăţii ca despăgubirile pentru cazurile de malpraxis să se acorde în funcţie de… [tăcere încordată] valoarea socială a pacientului. Astfel, într-o ţară care urlă de democraţie în stânga şi în dreapta întâlnim un concept care nu s-a mai văzut nici măcar în ţările totalitare comuniste sau fasciste atât de condamnate de către noi, “democraţii”.

Într-o ţară în care, cel puţin teoretic, cu toţii ne naştem egali, descoperim că înşişi cei care ar trebui să vegheze fără discriminare la sănătatea noastră, să ne dea o mână de ajutor atunci când nu suntem în stare să ne ridicăm, sunt cei care vor să decidă că unii sunt “mai egali” decât alţii. Nu pot să numesc o astfel de viziune decât o regurgitare macabră a creierului unui psihopat care nu are ce căuta în tagma medicilor.

Pe scurt: dacă un medic îşi pierde o mână datorită unei greşeli medicale ar trebui să primească mai mult decât, să zicem, un muncitor de rând. Pentru că el este mai valoros, el salvează vieţi. Păcat că le salvează doar pe cele cu plicul gros, scuipând pe ceilalţi. După cum bine puncta şi ziarul Cotidianul, cum poţi evalua “valoarea socială” a unui student care ar fi câştigat Premiul Nobel în câţiva ani dacă ar fi avut acea mână?

Îmi este silă… Îmi este silă că tocmai cei care ar trebui să fie un model şi ar trebui să constituie oricând un refugiu pentru omul suferind, tocmai ei, lăsând la o parte faptul că îşi întorc privirile şi te trimit acasă cu cancerul în pântec dacă nu cotizezi pe măsură, acum vor să mai stabilească şi norme de stratificare socială după “valoare”. Deşi sună rupt dintr-o manea de prost gust, aparent sintagma “valoarea mea” capătă o cu totul nouă dimensiune în ţara tuturor posibilităţilor din care, din păcate aş putea spune, fac şi eu parte.

Şi stau şi mă întreb… Pentru ce această stratificare pe valori sociale, daca oricum dintre cele aproximativ 30 de procese de malpraxis care au loc în fiecare an, niciunul nu a avut ca efect despăgubirea victimei? Va trebui să îmi schimb stilul de viaţă, să am grijă să nu mă îmbolnăvesc că poate, cine ştie, voi ajunge pe mâna vreunuia dintre aceste animale…