Groapa imundă

… bunul simţ, demnitatea şi respectul de sine? Da, mă angajez într-un alt discurs dogmatic, probabil fără sens şi rost pentru că, din păcate, oricum nu va vindeca în vreun fel plaga din care sângerează orice urmă de nobleţe a acestui popor. Sunt profund şocat de ceea ce văd în jurul meu, şi mulţi mă vor acuza că fac pe moralistul, că sunt de modă veche şi că ţin teorii mai idioate decât ale bunicii… Dar bunica ştia ea ce ştia când ne învăţa în timpuri de mult uitate să dăm “Bună ziua!”, “Te rog” şi “Mulţumesc”. Ştia că doar aşa ne vom feri de focul mistuitor al pierzaniei respectului de sine şi faţă de alţii şi a lipsei de perspectivă.

Aceste concepte demodate, aparent desprinse din cărţi de istorie au murit de mult în concepţia omului nou, omului modern al secolului XXI. Şi de ce nu? Este mai simplu să ne desfăşurăm existenţele pe mess exprimându-ne nevoile carnale şi naturale prin statusuri care mai de care mai odioase, este mai simplu să pocim limba noastră reinventându-i regulile de scrie, pe acel tărâm unde cuvinte precum “poopyc”, “s3cs” şi “tal3nt” sunt literă de lege şi este mult mai uşor să ascultăm manele mestecând regurgitări fără noimă, dicton al unui stil de viaţă decadent, decât să încercăm să ţinem pasul şi să pricepem o melodie cu versuri. Dar cel mai simplu este să nu încercăm, să nu ne străduim, să nu muncim şi să ne înscriem în mediocritate, lăsând perspectivele şi aspiraţiile înalte pentru “fraieri fără viaţă”.

Deşi nu m-am mai uitat la televizor de ani de zile, când am prins şi eu curajul de a deschide cutia cu imagini, am rămas stupefiat de modelele pe care aceasta le promovează tineretului. O duduie blondă, cu forme voluptoase declara sus şi tare într-un interviu că ea este actriţă de filme porno şi că perspectiva ei în viaţă este să “facă cât” mai multe filme pentru adulţi şi cât mai mulţi bani. Iar în ce priveşte o familie, aceeaşi duduie susţinea că îşi va găsi un “Irinel Columbeanu” care să o întreţină până la adânci bătrâneţi. Nu pot să spun că m-a şocat în mod special, calitatea televiziunii (care pe o scară de la 1 la 10 se află sub nivelul mării) nefiindu-mi o necunoscută, ci mai degrabă m-a şocat mândria cu care tânăra îşi etala nobila sa meserie de a fi un obiect de adulaţie pentru acele momente singurătate hormonală ale fiecărui bărbat.

Acestea fiind (non)valorile promovate de televiziune, nu mă miră direcţia în care ne îndreptăm. Atunci când contravaloarea maşinii şi marca hainelor au ajuns să determine valoarea individului ne putem spune că ne-am pierdut şi cea mai mică urmă de perspectivă. Aşa că lăsaţi-mă pe mine să dogmatizez în gol pentru urechi ce nu se-apleacă înspre bunul simţ, lăsaţi-mă să fiu eu fraierul fără viaţă care ajunge undeva în viaţă. Frumuseţea se duce, organul se uzează, dar eu privind înapoi voi fi mândru că am muncit ca să ajung ceva, undeva, că m-am chinuit să fac o facultate, că am învăţat să iubesc şi să fiu iubit, că am trăit viaţa în toată greutatea şi splendoarea ei, nu că mi-am vândut demnitatea şi respectul de sine unui bărbat la vârsta a treia în schimbul unei maşini şi a unei haine de blană.