Groapa imundă

Abstract

Tot ceea ce are un început, are şi un sfârşit. În acelaşi timp, orice moare prematur nu îşi găseşte liniştea în tăcerea nefiinţei. Şi simţind arsura gândurilor şi opiniilor neexprimate în vârful degetelor, scriitorul erei digitale se refugiază la un pahar de whisky cu laptopul în braţe şi îşi reia activitatea liniştitoare de a împărtăşi lumii scânteia motoare a existenţei lui la umbra dreptului la liberă exprimare.

O nouă direcţie

La răscruci de drumuri existenţiale te găseşti adesea singur, fără alt ghid decât propria intuiţie şi învăţătura propriilor experienţe. Iar alegerea îţi aparţine ţie şi numai ţie. Şi chiar dacă îţi place să ţii drumul drept şi să nu te înstrăinezi de calea care în sinea ta ţi se pare cea mai bună, uneori poţi descoperi că o cotitură descoperită la momentul oportun poate aduce mult mai multe satisfacţii.

Ce vreau să spun?

După o pauză de reculegere mai mult sau mai puţin substanţială, Groapa Imundă revine cu o încercare de a-şi schimba direcţia profund egoist-folozofică, visătoare şi împovărată de semnificaţii mai mult sau mai puţin subiective şi închise publicului larg, către o încercare de oarecare pragmatism şi deschidere către adevăruri cotidiene.

De ce?

Pentru că trăim într-o lume în continuă mişcare, într-un joc alert de-a şoarecele şi pisica cu propriile destine pe care încercăm să le ocolim, să le grăbim, să le gonim.

Pentru că adevărurile eterne ale umanităţii au început să fie strivite sub talpa grea a insensibilităţii, a pierderii capacităţii şi interesului în a găsi semnificaţii ascunse în lucrurile cele mai simple.

Pentru că din mariajul metaforei cu concretul s-a născut figura de stil a zilei de azi, o figură de stil atât de ancorată în concret şi pragmatic încât nu mai ascunde niciun mister, deşi poartă în continuare emblema metaforelor şi oximoroanelor de altă dată fără a se ridica la pretenţiile ridicate de nomenclatură.

Pentru că artisticul, visarea şi sentimentele înşirate cu patos pe un şerveţel dintr-un bar şi publicate apoi în volume postume nemuritoare au fost inghiţite, sfâşiate în colţii literaturii de duzină şi fără altfel de valoare decât cea comercială. O literatură potrivită omului de astăzi care a uitat să mai viseze şi să mai mediteze.