Groapa imundă

No comment…

Copaci fără pădure – Adrian Păunescu

ÃŽn povestea copacilor goi
Scârţâind într-o singură uşă
Este vorba de noi amândoi,
Este vorba de foc şi cenuşă.

Doi copaci fără frunze pe drum
După cum îi priveşte înaltul,
Doi copaci prin sărutul de scrum
Aplecându-se unul spre altul.

Toată vara a fost numai foc
Şi-au fost stele în nopţi fără stele
Åži prin toamna ÅŸederii pe loc
Cade ultima frunză spre ele…

În zadar către tine întind
Nişte crengi ce-mi fuseseră braţe,
Alte uşi se aud scârţâind
De tomnatecul vânt să se agaţe.

Nu mai suntem decât doi copaci,
Vor veni tăietori să ne tundă,
Vor lua crengi toţi copiii săraci
Pentru flacăra lor muribundă…

Şi chiar dacă mă vei mai iubi
Peste crivăţul iernii ce vine,
Fără braţe, cu ochii pustii
N-am să am ce întinde spre tine.

Spune-mi pădure cu frunza rară
Unde-i iubirea de astă vară?
Nu ştie iarna să se îndure
De noi copacii fara padure…

28 iunie 1940… O zi fatidică în care România primeÅŸte un ultimatum din partea Uniunii Sovietice conform căruia Basarabia urma să fie evacuată în maxim 48 de ore sau va fi război. 40 de ore mai târziu, România se rupe de Moldova cedând pământul strămoÅŸesc ruÅŸilor. (…)

Reiau seria postărilor pe blog cu o melodie cu care mulţi dintre noi am crescut. Pe care o auzeam şi ne plăcea când eram mici, dar pe care am uitat-o undeva prin şifonierele cu jucării stricate şi visuri spulberate. Şi mai ales, mulţi dintre noi nici nu ne amintim sau nu am ştiut vreodată cine se află în spatele acestei melodii. Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, două voci tulburătoare, răscolitoare, divine ale Republicii Moldova, soţ şi soţie uniţi într-un nobil scop, acela de a reuni, măcar în cântare, Moldova, fiica rătăcitoare fără voie a României cu patria mumă.

“Eminescu” reprezintă, în aceste versuri, România esenÅ£ializată, redusă la nivelul unui simbol naÅ£ional. Poezia exprimă bucuria regăsirii originilor, a naÅ£ionalităţii, conÅŸtientizarea etniei române ÅŸi entuziasmul patriotic la perspectiva vredniciei de a te identifica cu rădăcinile tale. (…)