Groapa imundă

Reiau seria postărilor pe blog cu o melodie cu care mulţi dintre noi am crescut. Pe care o auzeam şi ne plăcea când eram mici, dar pe care am uitat-o undeva prin şifonierele cu jucării stricate şi visuri spulberate. Şi mai ales, mulţi dintre noi nici nu ne amintim sau nu am ştiut vreodată cine se află în spatele acestei melodii. Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, două voci tulburătoare, răscolitoare, divine ale Republicii Moldova, soţ şi soţie uniţi într-un nobil scop, acela de a reuni, măcar în cântare, Moldova, fiica rătăcitoare fără voie a României cu patria mumă.

“Eminescu” reprezintă, în aceste versuri, România esenţializată, redusă la nivelul unui simbol naţional. Poezia exprimă bucuria regăsirii originilor, a naţionalităţii, conştientizarea etniei române şi entuziasmul patriotic la perspectiva vredniciei de a te identifica cu rădăcinile tale.

Acuma nu mă înţelegeţi greşit. Nu sunt un patriot, nici pe departe, dar apreciez nişte oameni care sunt capabili să lupte pentru un scop, care cred cu tărie în ceva şi care transformă acea luptă într-una la nivel spiritual, apelând la gândire, la simţire, care transpun o cauză într-o operă de artă. Iar muzica celor doi pe versurile marelui Grigore Vieru, deşi nu digerabilă pentru oricine şi cu versuri care nu se potrivesc tuturor gusturilor, rămâne un monument al fiorului patriotic modern, găsindu-şi lo,c alături poeziile eroice despre trecuturi glorioase idealizate ale lui Bolintineanu odată şi imnurile paşoptiste ale lui Alecsandri ca testamente ale dragostei de ţară.  Şi deşi au părăsit câmpul de bătălie mult prea devreme pentru a-şi atinge scopul, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici rămân fără îndoială un cuplu iconic, simbol al unităţii naţionale, al tânjelii celor separaţi de a se întoarce şi a fi una cu originile lor.

Eminescu – Grigore Vieru

La zidirea soarelui se ştie,
Cerul a muncit o veşnicie…
Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu,
Ne-am ales cu domnul Eminescu,
Domnul cel de pasăre măiastră,
Domnul cel de nemurirea noastră,
Eminescu.

Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Mi-l furară, Doamne, adineauri
Pe înaltul domn cu tot cu lauri,
Mă uscam de dor, în piept cu plânsul
Nu ştiam că dor mi-era de dânsul,
Nu ştiam că doina mi-o furară
Cu străvechea şi frumoasa ţară -
Eminescu.

Refren:
Suntem în cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.

Acum am şi eu pe lume parte:
Pot îmbraţişa măiastra-ţi carte.
Ştiu că frate-mi eşti şi mi-eşti părinte,
Acum nimeni nu mă poate minte.
Bine ai venit în casa noastră,
Neamule, tu floarea mea albastră
Eminescu.

Refren:
Suntem in cuvânt şi-n toate
Floare de latinitate
Sub un cer cu stele sudice.
De avem sau nu dreptate,
De avem sau nu dreptate,
Eminescu să ne judece.