Groapa imundă

În unduiri graţioase zbura bucata de hârtie purtată de braţe nevăzute printre oameni, printre câini, peste maşini, printre copaci, aterizând liniştită pe o bucată de asfalt. O mână o ridică, şi doi ochi o priveau cu o vădită curiozitate, dar curând se trezi din nou pe stradă. Un câine veni şi o mirosi insistent după care îşi văzu de drumul lui. Sub duduitul picioarelor grăbite şi obosite, bucata de hârtie se ridica, zbura, se aşeza iarăşi, era călcată în picioare. Obosită şi târnosită îşi găsi locul la umbra unui pomişor, uşurată de a fi scăpat de forfota necontenită, de mizerie şi nepăsare. Singură şi fără de puteri îşi aştepta menirea, izbită de nepăsarea de o înconjura.

Deodată, o pereche de degete schiloade o ridicară fără a o privi. Simţi mizeria prelingându-se pe dânsa, simţi pielea aspră şi murdară a celui fără de adăpost, dar destinul nu-i aparţinea. Se simţi cu dispreţ împăturită dezordonat şi aruncată în mijlocul străzii. Peste ea se lăsă noaptea. O lună plină, albă încununa cerul liniştit şi întunecat. Dar timpul nu înseamnă nimic pentru o bucată de hârtie, iar zorii veniră pe nesimţite. Pe strada pustie se vedea o siluetă plimbându-se agale. O pereche de picioare se opriră lângă ea şi două mâini fine, îngrijite o ridicară, ţinând-o cu prudenţă între două unghii de un roşu strident. Doi ochi o priveau grăbiţi, încercând să îi prindă sensul, dar nu pentru mult timp căci în curând se trezi iarăşi singură pe asfaltul rece. În mijlocul trotuarului bătătorit de paşi grăbiţi se distingeau în lumina chioară a dimineţii câteva cuvinte scrise cu litere mari şi îngroşate: “Libertate şi bun simţ”.

Şi peste soarele dimineţii se înghesuiră norii şi o ploaie molcomă începu…