Groapa imundă

Era o zi mohorâtă de noiembrie atunci când actorul s-a urcat pe scenă şi a făcut un semn de tăcere către spectatori. Murmurul asistenţei a tăcut subit şi toţi ochii s-au îndreptat către el. Cu lacrimi în ochi, actorul îi privea, ar fi vrut să spună ceva, dar emoţia părea să îi fi tăiat glasul. Un nod i se puse în gât, iar spectatorii se uitau într-o tăcere mormântală. Subit cortina a căzut roşie, mare şi grea peste scena amfiteatrului cu un zdrăngănit metalic ce a străbătut sala ca o undă tăioasă. Audienţa amuţise. Actorul… nu era nicăieri de găsit. În spatele cortinei s-a trezit de unul singur în întuneric, spectatorii undeva departe. Spectacolul s-a terminat…

Gheorghe Dinică a fost un pilon de susţinere al teatrului şi cinematografiei româneşti pentru mai bine de jumătate de secol, un actor atât de versatil, atât de pasionat şi atât de talentat încât a scris istorie. A fost întotdeauna un maestru al rolurilor de antierou, de personaj negativ care i-au ieşit întotdeauna de minune, dar si pentru întruchiparea atâtor personaje literare, iar filmografia lui numără aproape o sută de filme în fiecare lăsând o fărâmă din măreţia sa actoricească. Odată cu el, filmul românesc a pierdut o valoare adevărată, un talent desăvârşit. Gheorghe Dinică trăieşte în continuare prin Paraipan, Lăscărică, Nae Gheorghidiu din Patul lui Procust al lui Camil Petrescu, Georges din Gaiţele lui Kiriţescu, Pavel Puiuţ din Filantropica sau Mache Puzderie din Crucea de Piatră, Cadâr din Tache, Ianche şi Cadâr şi prin atâtea alte personaje cărora le-a dat viaţă, le-a dat dimensiune, le-a dat fler şi le-a dat caracter şi prin care şi-a câştigat un loc în rândul celor fără de moarte.