Groapa imundă

Pervazul liniÈ™tit în miez de noapte îmi este singur sprijin. Privesc gânditor troienele reci de afară ÅŸi frigul mi se furiÅŸează pe sub piele. Totul este atât de nou, de rece, de necunoscut. Nu simt nimic, nicio apropiere, niciun fior al memoriei, doar amintirea zilei de ieri când era să mă muÅŸte un câine lângă o scară de bloc. Cimitirul este ascuns sub troiene grele ÅŸi totul este tăcere. Spiritul sărbătorilor se furiÅŸează ca un spiriduÅŸ pus pe ÅŸotii peste străzi ÅŸi peste case, în suflete, în zâmbete, printre riduri, dincolo de cearcăne în oasele obosite ÅŸi pentru prima oară îl simt fără a îi simÅ£i căldura. BrăduÅ£ul mic ÅŸi artificial ÅŸade tăcut ÅŸi rece într-un colÅ£ de cameră împovărat cu globuri catifelate albastre, roÅŸii, albe ÅŸi cu o fâşie de beteală ce îi dă o strălucire obosită. (…)

Douăzeci de ani au trecut de când am devenit o naÅ£iune liberă. Douăzeci de ani de Coca-Cola, Internet ÅŸi manele. De sub ruinele din centrul istoric s-a ridicat o nouă cultură, un nou trend. România a prins gustul brandingului, a afacerilor, oamenii au început să fie expuÅŸi la lucruri de care înainte doar auziseră sau la care aveau acces doar un grup select de oameni. Pachetele de Kent ÅŸi sticlele de Pepsi au devenit comodităţi, banalităţi, componente obiÅŸnuite ale vieÅ£ii de zi cu zi. Am dat mâna cu occidentul ÅŸi am luat contact cu o cultură totalmente nouă. O cultură capitalistă, a cererii ÅŸi a ofertei, a diversităţii serviciilor ÅŸi produselor, o cultură a alternativelor ÅŸi a libertăţii de alegere, precum ÅŸi a micilor afaceriÅŸti. (…)