Groapa imundă

Pervazul liniÈ™tit în miez de noapte îmi este singur sprijin. Privesc gânditor troienele reci de afară ÅŸi frigul mi se furiÅŸează pe sub piele. Totul este atât de nou, de rece, de necunoscut. Nu simt nimic, nicio apropiere, niciun fior al memoriei, doar amintirea zilei de ieri când era să mă muÅŸte un câine lângă o scară de bloc. Cimitirul este ascuns sub troiene grele ÅŸi totul este tăcere. Spiritul sărbătorilor se furiÅŸează ca un spiriduÅŸ pus pe ÅŸotii peste străzi ÅŸi peste case, în suflete, în zâmbete, printre riduri, dincolo de cearcăne în oasele obosite ÅŸi pentru prima oară îl simt fără a îi simÅ£i căldura. BrăduÅ£ul mic ÅŸi artificial ÅŸade tăcut ÅŸi rece într-un colÅ£ de cameră împovărat cu globuri catifelate albastre, roÅŸii, albe ÅŸi cu o fâşie de beteală ce îi dă o strălucire obosită. (…)

Douăzeci de ani au trecut de când am devenit o naÅ£iune liberă. Douăzeci de ani de Coca-Cola, Internet ÅŸi manele. De sub ruinele din centrul istoric s-a ridicat o nouă cultură, un nou trend. România a prins gustul brandingului, a afacerilor, oamenii au început să fie expuÅŸi la lucruri de care înainte doar auziseră sau la care aveau acces doar un grup select de oameni. Pachetele de Kent ÅŸi sticlele de Pepsi au devenit comodităţi, banalităţi, componente obiÅŸnuite ale vieÅ£ii de zi cu zi. Am dat mâna cu occidentul ÅŸi am luat contact cu o cultură totalmente nouă. O cultură capitalistă, a cererii ÅŸi a ofertei, a diversităţii serviciilor ÅŸi produselor, o cultură a alternativelor ÅŸi a libertăţii de alegere, precum ÅŸi a micilor afaceriÅŸti. (…)

Era o zi mohorâtă de noiembrie atunci când actorul s-a urcat pe scenă ÅŸi a făcut un semn de tăcere către spectatori. Murmurul asistenÅ£ei a tăcut subit ÅŸi toÅ£i ochii s-au îndreptat către el. Cu lacrimi în ochi, actorul îi privea, ar fi vrut să spună ceva, dar emoÅ£ia părea să îi fi tăiat glasul. Un nod i se puse în gât, iar spectatorii se uitau într-o tăcere mormântală. Subit cortina a căzut roÅŸie, mare ÅŸi grea peste scena amfiteatrului cu un zdrăngănit metalic ce a străbătut sala ca o undă tăioasă. AudienÅ£a amuÅ£ise. Actorul… nu era nicăieri de găsit. ÃŽn spatele cortinei s-a trezit de unul singur în întuneric, spectatorii undeva departe. Spectacolul s-a terminat…

Gheorghe Dinică a fost un pilon de susţinere al teatrului şi cinematografiei româneşti pentru mai bine de jumătate de secol, un actor atât de versatil, atât de pasionat şi atât de talentat încât a scris istorie. A fost întotdeauna un maestru al rolurilor de antierou, de personaj negativ care i-au ieşit întotdeauna de minune, dar si pentru întruchiparea atâtor personaje literare, iar filmografia lui numără aproape o sută de filme în fiecare lăsând o fărâmă din măreţia sa actoricească. Odată cu el, filmul românesc a pierdut o valoare adevărată, un talent desăvârşit. Gheorghe Dinică trăieşte în continuare prin Paraipan, Lăscărică, Nae Gheorghidiu din Patul lui Procust al lui Camil Petrescu, Georges din Gaiţele lui Kiriţescu, Pavel Puiuţ din Filantropica sau Mache Puzderie din Crucea de Piatră, Cadâr din Tache, Ianche şi Cadâr şi prin atâtea alte personaje cărora le-a dat viaţă, le-a dat dimensiune, le-a dat fler şi le-a dat caracter şi prin care şi-a câştigat un loc în rândul celor fără de moarte.

ÃŽn unduiri graÅ£ioase zbura bucata de hârtie purtată de braÅ£e nevăzute printre oameni, printre câini, peste maÅŸini, printre copaci, aterizând liniÅŸtită pe o bucată de asfalt. O mână o ridică, ÅŸi doi ochi o priveau cu o vădită curiozitate, dar curând se trezi din nou pe stradă. Un câine veni ÅŸi o mirosi insistent după care îşi văzu de drumul lui. Sub duduitul picioarelor grăbite ÅŸi obosite, bucata de hârtie se ridica, zbura, se aÅŸeza iarăşi, era călcată în picioare. Obosită ÅŸi târnosită îşi găsi locul la umbra unui pomiÅŸor, uÅŸurată de a fi scăpat de forfota necontenită, de mizerie ÅŸi nepăsare. Singură ÅŸi fără de puteri îşi aÅŸtepta menirea, izbită de nepăsarea de o înconjura. (…)

Atunci când lumea nu mai înseamnă nimic, când este “totul sau nimic”, atunci când calci pe cadavre pentru a atinge scopul final… Singurul videoclip ÅŸi singura melodie, după părerea mea, în care Shirley Manson străluceÅŸte cu adevărat, posedând o frumuseÅ£e diabolică îmbrăcată într-o eleganţă meschină.

The World Is Not Enough - Garbage

I know how to hurt
I know how to heal
I know what to show
And what to conceal
I know when to talk
And I know when to touch
No one ever died from wanting too much

The world is not enough
But it is such a perfect place to start, my love
And if you’re strong enough
Together we can take the world apart, my love

People like us
Know how to survive
There’s no point in living
If you can’t feel the life
We know when to kiss
And we know when to kill
If we can’t have it all
Then nobody will

The world is not enough
But it is such a perfect place to start, my love
And if you’re strong enough
Together we can take the world apart, my love

I feel safe
I feel scared
I feel ready
And yet unprepared
The world is not enough
But it is such a perfect place to start, my love
And if you’re strong enough
Together we can take the world apart, my love

The world is not enough
The world is not enough
No Nowhere near enough,
The world is not enough.