Groapa imundă

Nepăsare

Din principiu, întotdeauna am vrut să cred că sunt un om căruia îi pasă. ÃŽntotdeauna am pus ceea ce simt alÅ£ii înaintea a ceea ce am simÅ£it eu, nevoile celor de lângă mine înaintea alor mele. Am renunÅ£at tacit la multe lucruri, doar la un simplu dicton al creierului meu ce îmi spune că aÅŸ putea răni sentimentele cuiva la care Å£in. Åži a treia oară viaÅ£a mi-a demonstrat că sunt un egoist fără pereche, sau cel puÅ£in asta lasă acÅ£iunile mele să se vadă. (…)

Prietenie

Sunt, sau îmi place să cred că sunt, un om care pune prietenia deasupra oricărui alt ideal. ÃŽmi place să cred că pentru mine prietenii sunt cea mai mare avuÅ£ie pe care o poate avea cineva, pentru că privirea nimănui nu se poate compara cu privirea empatică a unui prieten care îţi înÅ£elege suferinÅ£a ÅŸi este alături de tine, pentru că atingerea nimănui nu se compară cu strângerea de mână sau îmbrăţiÅŸarea pe care Å£i-o oferă un prieten atunci când ai nevoie. ÃŽmi place să cred că am un sistem de valori foarte bine definit în această problemă, dar iarăşi viaÅ£a vine să îmi demonstreze contrariul. (…)

Trecut

Dintotdeauna m-am considerat o persoană raţională, capabilă să depăşească momente de criză prin logică structurală, găsind algoritmi de rezolvare a tuturor problemelor vieţii. De asemenea, sunt o persoană care se bate cu pumnul în piept că nu priveşte înapoi, că îşi canalizează viziunea şi energiile către viitor.

Åži totuÅŸi întotdeauna se iveÅŸte în viaÅ£a noastră acel “ceva” care ne dă peste cap sistemul de valori fără ca noi să ne dăm măcar seama. Iar atunci când realizăm în ce punct am ajuns, este deja prea târziu pentru a mai putea de înapoi. (…)

Câte greÅŸeli poate face un om până să-ÅŸi dea seama că viaÅ£a lui nu merge în direcÅ£ia care ar trebui? Câte inimi trebuie să sfarme ÅŸi peste câte cadavre trebuie să calce pentru a-ÅŸi găsi liniÅŸtea interioară, pentru a se descoperi pe sine doar pentru a-ÅŸi da seama că nu este omul care credea că este? ViaÅ£a este un amalgam complex de factori care se interpun traseului nostru drept prin ea, obligându-ne să cotim de mai multe ori pentru a putea ajunge la destinaÅ£ie. Este de datoria noastră să decidem prin ce parte vom ocoli obstacolele… Vom alege calea mai scurtă, dar mai murdară, sau poteca de piatră ÅŸi drumul mai lung?

ÃŽntotdeauna vom ajunge într-un punct în care ne vom întreba de ce am făcut ceea ce am făcut. Åži dacă n-o vom face noi, o vor face alÅ£ii. De ce am plecat de la o gazdă primitoare cu lapte ÅŸi prăjituri preferând un drum fără direcÅ£ie în defavoarea-i? Pot fi multe explicaÅ£ii, unele poate chiar logice, unele care doar par logice pentru a ne face să nu ne mai simÅ£im atât de vinovaÅ£i că i-am rănit sentimentele gazdei părăsind-o precum hoÅ£ii în mijlocul nopÅ£ii. (…)

… bunul simÅ£, demnitatea ÅŸi respectul de sine? Da, mă angajez într-un alt discurs dogmatic, probabil fără sens ÅŸi rost pentru că, din păcate, oricum nu va vindeca în vreun fel plaga din care sângerează orice urmă de nobleÅ£e a acestui popor. Sunt profund ÅŸocat de ceea ce văd în jurul meu, ÅŸi mulÅ£i mă vor acuza că fac pe moralistul, că sunt de modă veche ÅŸi că Å£in teorii mai idioate decât ale bunicii… Dar bunica ÅŸtia ea ce ÅŸtia când ne învăţa în timpuri de mult uitate să dăm “Bună ziua!”, “Te rog” ÅŸi “MulÅ£umesc”. Åžtia că doar aÅŸa ne vom feri de focul mistuitor al pierzaniei respectului de sine ÅŸi faţă de alÅ£ii ÅŸi a lipsei de perspectivă. (…)