Groapa imundă

Ochiul ̨nchis РAna Blandiana

Nu îndrăznesc să-nchid o clipă ochii
de teamă
să nu zdrobesc între pleoape lumea,
să n-o aud sfărmându-se cu zgomot
ca o alună între dinţi.
Cât timp voi mai putea fura din somn?
Cât timp o voi mai ţine-n viaţă?
Privesc cu disperare
şi mi-e câineşte milă
de universul fără apărare
ce va pieri în ochiul meu închis.

Contratimp – Ana Blandiana

Mă uit în trecut şi nu înţeleg
Urmele paÅŸilor mei.
Privesc îngheţata zăpadă
Prin care picioarele mele desculţe,
Îmi amintesc, s-au rănit,
Dar urmele lor închipuie semne
În alfabetul unei limbi dispărute.
Ieri ce voiam să spun
Şi mâine cum voi mai citi
Durerea mersului de-acum,
Când clipele obeze
Par ani ÅŸi anii epoci
Nehotărâte şi fără sfârşit?
Nici un răspuns nu se naşte
Decât când nimeni nu mai are
Nevoie de el
Şi întrebarea care-l aştepta
A murit.

Ploaia… un fenomen atât de comun ÅŸi totuÅŸi atât de plin de semnificaÅ£ii. Ploaia… un fundal al libertăţii, un simbol al romantismului lipsit de bariere ÅŸi al fertilităţii, un fundal al depresiei, un exponent al creÅŸterii ÅŸi al renaÅŸterii… Ploaia este bucuria de a trăi, ploaia este miracolul de a renaÅŸte din amorÅ£eala secetei interioare.

Dans ̨n ploaie РAna Blandiana

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!