Groapa imundă

Douăzeci de ani au trecut de când am devenit o naÅ£iune liberă. Douăzeci de ani de Coca-Cola, Internet ÅŸi manele. De sub ruinele din centrul istoric s-a ridicat o nouă cultură, un nou trend. România a prins gustul brandingului, a afacerilor, oamenii au început să fie expuÅŸi la lucruri de care înainte doar auziseră sau la care aveau acces doar un grup select de oameni. Pachetele de Kent ÅŸi sticlele de Pepsi au devenit comodităţi, banalităţi, componente obiÅŸnuite ale vieÅ£ii de zi cu zi. Am dat mâna cu occidentul ÅŸi am luat contact cu o cultură totalmente nouă. O cultură capitalistă, a cererii ÅŸi a ofertei, a diversităţii serviciilor ÅŸi produselor, o cultură a alternativelor ÅŸi a libertăţii de alegere, precum ÅŸi a micilor afaceriÅŸti. (…)

ÃŽn unduiri graÅ£ioase zbura bucata de hârtie purtată de braÅ£e nevăzute printre oameni, printre câini, peste maÅŸini, printre copaci, aterizând liniÅŸtită pe o bucată de asfalt. O mână o ridică, ÅŸi doi ochi o priveau cu o vădită curiozitate, dar curând se trezi din nou pe stradă. Un câine veni ÅŸi o mirosi insistent după care îşi văzu de drumul lui. Sub duduitul picioarelor grăbite ÅŸi obosite, bucata de hârtie se ridica, zbura, se aÅŸeza iarăşi, era călcată în picioare. Obosită ÅŸi târnosită îşi găsi locul la umbra unui pomiÅŸor, uÅŸurată de a fi scăpat de forfota necontenită, de mizerie ÅŸi nepăsare. Singură ÅŸi fără de puteri îşi aÅŸtepta menirea, izbită de nepăsarea de o înconjura. (…)

Acum aproape 20 de ani, soarele răsărea peste străzile pline însângerate ale Bucureştiului. Trupurile fuseseră adunate şi depuse prin morgi, spitale şi mormânturi, dar glasul celor căzuţi striga în zorii dimineţii. Imaginea măcelului de cu câteva zile înainte era întipărită în mintea şi răsuna în conştiinţa fiecărui român, cu mic cu mare. Zorii începutului unui noi capitol în cărţile de istorie, zorii unei noi epoci sub auspiciul libertăţii. O aşa-zisă democraţie s-a instalat pe nesimţite pe vechiurile plaiuri mioritice şi nu ne-a mai părăsit de atunci. Începea reordonarea societăţii, restructurarea pe toate planurile, o nouă Românie avea să renască din cenuşa roşie a comunismului, lepădând secera şi ciocanul şi înhăţând simbolul unei noi ordini sociale, politice şi economice.

Cât de idilic sună totul, ce poveste a unei eliberări eroice am putea picta dacă am ignora total ceea ce a urmat conducerii ceauÅŸiste, ce cântece de vitejie am putea compune pentru cei care au căzut precum niÅŸte eroi ai patriei, când de fapt au fost martiri fără voie prinÅŸi în bătaia puÅŸtii. Åži după tot sângele vărsat, începe odiseea românului prin hăţiÅŸurile noii-descoperite democraÅ£ii. Precum un copil Å£inut din scurt, am evadat de după gratiile constrângerilor socialiste ÅŸi ne-am făcut de cap pentru că nu am înÅ£eles pe deplin ce înseamnă libertate ÅŸi nici nu era nimeni acolo să ne explice. (…)

Cum a început totul…

Nu am fost niciodată o fiinţă în mod special patriotă. Îmi pasă de ceea ce se întâmplă în jurul meu, pentru că mă afectează mai mult sau mai puţin în mod direct. Mi-ar plăcea să pot găsi în sufletul meu să găsesc puterea de a respecta societatea ce mă înconjoară, de a simţi o lacrimă în colţul ochiului atunci când cântă imnul ţării mele, de a păstra în mine o admiraţie inefabilă pentru ţară şi popor, o mândrie inerentă de a fi român. Din păcate m-am născut şi am trăit într-o epocă a schimbării, o epocă în care, scăpată de sub teroarea poliţiei politice, a turnătorilor şi a represaliilor ce îngrădeau dreptul la exprimare, România a început încet-încet să îşi arate adevărata faţă, iar poporul român să îşi dezvăluie adevărata natură. M-am născut într-o epocă a depravării treptate, a hoţiei, a minciunii, a decăderii calităţii de viaţă şi a nivelului de cultură ca şi consecinţă.

Åži totul a început în acea iarnă fatidică din 1989, acel an în care MoÅŸ Crăciun s-a gândit să facă o glumă proastă ÅŸi să “binecuvânteze” poporul român cu o nesperată rază de speranţă la libertate, la o nouă viaţă, la o nouă deschidere. De ce glumă proastă? Pentru că MoÅŸu’ nu s-a simÅ£it în mod special generos în acel an, aÅŸa că a cerut în schimbul bunăvoinÅ£ei lui un preÅ£ oribil. Ne-am vândut cu toÅ£ii sufletul demonului decadenÅ£ei. (…)

Anul 1989 a fost un an de turnură în istoria Europei ÅŸi am putea chiar spune în istoria mondială. Acela a fost anul în care infama Cortină de Fier a căzut, încheind hegemonia de patru decenii a Uniunii Sovietice în Europa de Est. Zidul Berlinului, simbol zidit în piatră al segmentării continentului s-a lăsat dărâmat în ruine printre uralele revoluÅ£ionarilor triumfători. OperaÅ£iunea Perestroika fusese încununată cu succes. Statele Unite ÅŸi-au slăbit adversarul cu care timp de peste 40 de ani ÅŸi-au împărÅ£it zonele de influenţă într-un război rece al ameninţărilor tacite, al înarmărilor silenÅ£ioase, al destabilizării popoarelor fără putere într-o cursă nebunească a orgoliilor ÅŸi a aspiraÅ£iilor de supremaÅ£ie mondială. (…)