Groapa imundă

Un film celebru spunea odată că viaÅ£a este precum o cutie cu bomboane de ciocolată… Niciodată nu ÅŸtii ce vei nimeri. Dar vremea cutiilor cu bomboane-surpriză a apus demult. Stii foarte bine că dacă ai cumpărat cutia cu bomboane amărui, doar de acelea vei avea parte… Ocazional cu mici pauze dulci, probabil erori la calcule ÅŸi gramaje.

(…)

Simt cum acoperiÅŸul nopÅ£ii mă învăluie. Mă simt ascuns ÅŸi singur într-o mare de întuneric. Mă simt rece, simt cum fiecare centimetru al trupului meu tremură. Caut cu privirea o cale de ieÅŸire, dar nu pot decât să bâjbâi după ceva… Ceva a cărui formă, aură ÅŸi culoare nu le cunosc. Ceva care simt că ar trebui să fie acolo dar nu pot să îmi dau seama cum ar trebui să arate. Simt că mă depărtez uÅŸor de tot ceea ce mi-era drag, simt răceala celorlalÅ£i, falsitatea companiei lor reflectată în priviri terne, în sclipiri înfundate de obidă. Cumva simt că ar trebui să mă ridic la un alt nivel, să îmi depăşesc condiÅ£ia de acum. Să pot să fiu un om normal, să pot readuce în ochii lor bucuria de a mă vedea în preajma lor.

(…)

O stradă scurtă şi îngustă vegheată de balcoane strâmbe în afara cărora atârnă rufele îngălbenite de uzură. Şi stropii apei de lighean, proaspăt îmbibată cu murdăria hainelor pe care tocmai le-a spălat, se scurg pe asfaltul neregulat, bătut de vânturile şi zăpezile anilor ce au trecut. Perdele întunecate împiedică ochii intruzivi de a pătrunde misterul sălaşurilor ce se ascund în clădirile roase de uitare. O uşă ferecată, cu un vizor străbătut de gratii veghează acest mic colţişor de istorie, în care timpul pare să fi stat în loc.

Oare ce fel de oameni îşi duc veacul în acest pitoresc colÅ£iÅŸor uitat de lume? NiÅŸte suflete de mult uitate, închise între cei patru pereÅ£i ai refuzului de a mai iesi afara într-o lume a cărei valori morale s-au depreciat. NiÅŸte suflete fără prezent ÅŸi fără viitor, dar cu un trecut glorios, vestigii ale unei alte lumi. O lume care acum este atracÅ£ie turistică… O lume devenită muzeu pentru ochi curioÅŸi ÅŸi introspectivi în tainele unor destine de mult uitate. O lume pe care ne chinuim să o conservăm, dar ai cărei exponenÅ£i se ofilesc în taină ÅŸi-ÅŸi macină rămăşiÅ£ele existenÅ£ei, deja îngălbenite ÅŸi plină de riduri.

Şi într-un final, când ceasul rece al morţii bate pe peretele simţirii, vom mutila şi ultimul vestigiu al epocii trecute. Şi-l vom despuia de tot ce are a ne oferi. Iar viaţa unor oameni, destinele, visele şi speranţele lor, vor ajunge marfă pe un galantar, într-un colţ uitat al unui magazin de antichităţi.

Viaţa pe strada sufletelor pierdute (II)