Groapa imundă

Åži totuÅŸi se învârte… Limba ceasului rotindu-se nerăbdătoare să ajungă iar de unde a plecat ÅŸi să o ia de la capăt, omul ce aÅŸteaptă nerăbdător trenul destinului rotindu-ÅŸi privirea nedumerită către împrejurimile atât de cunoscute, autostrada vieÅ£ii ce porneÅŸte si se termină în acelaÅŸi loc, dar de fiecare dată pasagerii-s alÅ£ii… Toate se înscriu în circularitatea universală ce pare a ne guverna existenÅ£ele efemere ÅŸi neînsemnate. (…)

Printre case, printre lumini, pe lână panouri, pe sub balcoane cu jardiniere înflorite, peste treceri de pietoni, sfidând semafoarele zboară tramvaiul ca un misterios călător. Mereu pe acelaÅŸi drum, mereu privind aceleaÅŸi împrejurări, se târăşte ÅŸi se clatină plictisit, sictirit de monotonia unei existenÅ£e întru un singur scop. Un simplu utilitar, o creaÅ£ie umană cu un Å£el clar definit ÅŸi orizonturi limitate se târăşte ca un vierme străbătând aceleaÅŸi crestături ale aceleiaÅŸi seculare scoarÅ£e de copac, mereu căutând un orizont nou, dar veÅŸnic incapabil de a-ÅŸi depăşi condiÅ£ia, veÅŸnic împovărat de aceeaÅŸi frustrare a limitării impuse de natura existenÅ£ei sale microcosmice. ÃŽntinzându-ÅŸi captatoarele precum braÅ£ele unui acrobat atârnându-se de două sârme, singurul lui sprijin si sursă de energie, păşind cu roÅ£i ruginite pe aceleaÅŸi ÅŸine, parcă cu fiecare an mai afundate în asfaltul încins, porneÅŸte la drumul unei noi zile tramvaiul…

(…)

Într-un decor rupt din basmele nemuritoare, Adrian Maniu realizează un portret scurt, dar cutremurător al omului îmbătrânit în aşteptarea sfârşitului implacabil. Contrastul dintre feeria basmului, a pomului vieţii cu frunzele de aur, a universului ideatic de poveste nemuritoare şi ideea covârşitoare a morţii, omului îmbătrânit ce o aşteaptă şi o conştientizează realizează o imagine tulburătoare, demnă de a ne da fiori la fiecare recitire.

Brumă târzie – Adrian Maniu

Era un pom cu frunzele de aur
Ca inimi vechi de aur
Cum n-a mai fost si n-a mai fi
Decât în fiecare zi
ÃŽn toamne ruginii.

Şi-un împărat cu barba de argint
Ca urma stelelor de-argint
Ciulea urechile surzite
ÃŽnspre neliniÅŸtea din frunzele zbârcite…
Şoptiri de inimi fără leac îmbolnăvite.